POVESTEA MEA
Am absolvit Facultatea de Drept cu gândul că o să fiu notar, deși nu știu când și cine l-a sădit în mintea mea, dar gândul a stat acolo multă vreme. Nu, nu sunt notar!
Cum am ajuns aici?
Cam pe la 30 de ani, deși aveam tot ce ar fi trebuit să mă consider mulțumită în societatea în care mă formasem, familie, copii, job stabil, casă și mașină, ceva din mine se zbătea să iasă la lumină. Habar nu aveam ce doream, știam doar că ceea ce trăiesc nu mai era în conexiune cu mine.
Am încercat să mențin aparențele, așa cum învățasem inconștient să o fac, crezând că e ceva în neregulă cu mine și tot ce simțeam era vină.
Dar, ușor, ușor, am început să scot capul dintre umeri și să mă observ. De fapt, abia atunci am început să mă uit cu adevarat la mine, în mine, întrebându-mă cine sunt.
Și cu fiecare zi ce trecea mă detașam de fosta eu, neștiind nimic despre dezvoltare personală sau despre inteligență emoțională. A fost doar un instinct de supraviețuire pe care l-am urmat aruncându-mă în neant, într-o societate care condamna divorțul, care eticheta femeile și mamele singure.
M-am trezit nevoită să lupt chiar și cu mine însămi și recunosc că a fost o luptă grea cu convingerile mele, cu cine credeam că sunt.
Au fost vremuri în care mă simțeam speriată, dar sunt momentele în care mi-am descoperit de fapt calitățile și puterile pe care nu credeam că le am. Așa am aflat partea din mine care m-a salvat. Împinsă de ceea ce descopeream , am mers la terapie, am urmat o școala de dezvoltare personală (Școala Alfa /Pera Novacovici) care mi-a schimbat viața. M-am redescoperit și a început să-mi placă ce deveneam.
Cel mai prețios lucru pe care l-am învatat este că doar de mine depinde ca viața mea să fie o bucurie. Nu aș schimba nimic din călătoria asta, înca învaț și știu sigur că acest proces va lua sfârșit odată cu mine.
Am 44 de ani și sunt o persoană veselă, optimistă, onestă, visătoare care se tot descoperă. Sunt fiica unei mame devotate, mama a trei copii minunați, sora unui frate mai mic, cea mai bună prietenă a unor femei formidabile si a unor domni extraordinari și sunt recunoscătoare pentru toți oamenii buni adunați în jurul meu.
Ce am făcut pentru mine în acest timp?! Am lucrat la propria mea dezvoltare învățând despre comunicare si relații la ateliere ESPERE și descoperind din tainele Time managementului, iar de curând m-am aplecat asupra visurilor mele studiind conceptul de Dream Management, devenind consilier de dezvoltare personală.
Sunt motivată de iubirea pentru oameni și de recunoștința pentru cei care m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi, precum și de credința că exista evoluție doar atunci când ne susținem și ne încurajăm reciproc. Nu suntem niciodată singuri pe drumul nostru, apar mereu lângă noi oamenii potriviți.
Poți găsi așadar în mine un partener disponibil să te asculte, să te încurajeze să te observi ca să poți să găsești bucurie în viața ta. Privește in tine!
Te îmbrățișez!
