“Am fost păcăliți să credem că totul

Începe și se termină între zidurile noastre”

Cât de minunați suntem și cât de simplu ar fi să fim fericiți dacă am înceta să ne mai ascundem după atâtea ziduri. Ne amăgim că ne protejează, dar de fapt este doar o ascunzatoare care pare a fi creată doar ca să ne ascundă de restul lumii. Ne construim inconștient ziduri împotriva noastră și a celor pe care îi iubim!

Am devenit conștientă de propriile mele zidurile atunci când n-am mai încăput între ele și am deschis ochii ca să văd ce mă strânge! Nu vă imaginați că m-am prins imediat că mă zbat în propria mea închisoare! Asta am descoperit pe parcurs, în timp. 

Dar cu fiecare întrebare pe care mi-o adresez despre mine, cu fiecare răspuns, mai elimin câte o cărămidă.

"Care este povestea pe care mi-o spun despre mine și despre viața mea? De unde o știu? Cum am ajuns să cred asta despre mine?  Cum mă văd ceilalți? Care sunt reacțiile mele?   Ce simt acum? Care este dialogul din capul meu?"...genul acesta de întrebări.

Când am avut curajul să renunț la "trebuie să fiu cumva" și am început să fac lucrurile cum simt eu să le fac, imperfect, zidul meu a început să cadă! 

A fost nevoie de niște ani ca să înțeleg că și în relațiile cu ceilalți ne lovim unii de alții tot din cauza zidurilor și plecăm unii de lângă alții fără să știm de fapt cine e cu adevărat dincolo de ele.  

Deși pricepusem câte ceva, am practicat mult timp un fel de atac….încercam să pătrund prin zidurile groase, însă fără voia “proprietarului”. Dacă aș fi avut înțelegerea de acum, aș fi știut ce să fac sau mai degrabă să nu fac. 

Toate zidurile acestea  cad doar atunci când sunt ele gata să se darâme și nimeni în afara deținătorului lor nu poate face asta!

Așa că am început să mă uit printre crăpături ca să înțeleg cine e dincolo de zid. Am văzut mereu altceva decât se arată lumii și am văzut oameni care se mint profund, fiind captivi în limitele pe care nu știu cum sau nu vor să le depășească. 

M-a fascinat cât de puternice devin aceste ziduri construite între noi și cei care trebuie să fim ca să fim acceptați, iubiți, doriți…

Este  fabulos cât de tare ne autosabotăm și habar nu avem. Mergem înainte ca și cum e ceva firesc și facem niște alegeri care ni se par normale, intrăm în relații în care nu suntem noi cu adevărat. În spatele zidurilor  am observat  singurătate, nesiguranță și suferință.  

Între zidurile tale oare cine se ascunde?! Fii curios, observă-te! Oare cum ai arăta fără armuri care să te protejeze de eventuale suferinți, fără setari care să-ți mulțumească ego-ul?! 

Cei mai mulți dintre noi ne temem să fim vulnerabili, dar tocmai vulnerabilitatea ne ajută să dărâmăm cărămizile. Câți ne-am zis că “Nu vreau să fiu legat/legată sau să-mi pună cineva capac?! Câți nu ne sabotăm relațiile doar din teama că vom fi respinși?! Câți cred că au nevoie de libertatre ca să-și urmeze visurile sau câți stau agățați în vreo relație, doar ca să se simtă normali, în rândul lumii. Câți se căsătoresc doar ca să bifeze lista pe care o au de făcut pentru societate!? Oare câți au curaj să își asume singuratatea decât o relație de complezență? Câți pot să fie sinceri în relația pe care au ales-o și să se caute pe ei acolo și nu să evadeze în alte brațe? 

Fii sincer cu tine! Înlătură zidul din calea împlinirii tale, iar cei care se vor simți în siguranță vor ieși și ei din cetatea lor ca să se lase cuceriți.