Ce ascunde masca ta? 

Îmi place foarte mult să ies în parc și să observ oamenii. 

În ultima vreme mi-a fost mai greu să fac asta din cauza măștilor, cele obligatorii.

Până la urmă cred că măștile astea pe care le purtăm, deși strigăm cu toții împotriva lor, ne-au dat multora dintre noi ocazia să mai “respirăm”, să nu ne mai prefacem în fața nimănui. În spatele măștii putem să fim cum suntem noi.

M-am întrebat deseori cum a început totul… Cum am învățat să ne mințim, cum am învățat că sacrificiul de sine, că renunțarea la noi e o virtute? Că iubirea înseamnă suferință. 

Inconștient, am învățat că adevăratul eu nu este ok să-l arăți. Că asta te vulnerabilizează și e ca și cum asta ar fi ceva greșit.

Din generație în generație ni s-a spus cum trebuie să fim, cum să ne purtăm, ce nu e frumos, ce e rușine. Eu nu-mi aduc aminte să-mi fi șexplicat cineva de ce nu e bine să fiu cum îmi venea să fiu… nici nu știu dacă mi s-a dat vreodată șansa să fiu cine simțeam că aș fi.

Și m-am obișnuit așa: un copil cuminte care nu cere nimic, docil, care să nu deranjeze, invizibil și mai ales disponibil ca să fie aprobat și acceptat. 

Și masca asta s-a lipit de mine atât de tare încât și acum mai simt uneori cum mă strânge. Și așa ca mine poate ești și tu. 

Ne-am trezit niște adulți încastrati  în niște șabloane, iar cine nu se încadrează este diferit, este anormal, este rebel sau ciudat. În șabloanele astea e musai să ai o diplomă, să te căsătorești până la o anumită vârstă, să faci minim 2 copii , să ai un job bun, adică unul care să confere stabilitate dar mai ales statut.  Rolul jobului e foarte important.  Acesta,  fie mulțumește egoul părinților, validându-le reușita lor în educația ta,  fie te pune în poziția de a fi apreciat în lume. Sau îți plătește facturile și îți întreține familia. Dacă ești bărbat, presiunea e și mai mare. În niciun caz, din ce am văzut în generația mea, nu prea contează dacă ceea ce faci te face fericit.

Te duci așadar cu valul…începi să crezi că toate asta ești tu. 

Și vine“criza”! Abia când m-a apucat pe mine mi-am dat seama că i-aș spune revelație, chiar dacă este o perioadă de tensiune și de tulburare și atunci te lovește conștientizarea că de fapt aici, în șablonul ăsta nu prea ești tu ….tu ești altul.

Porți doar o mască. Dar oare cine e în spatele măștii tale? 

Și când ai învatat “nu e frumos”, “trebuie” și “nu e voie”… conștientizarea asta doare al naibii! Mai ales că îți dai seama că porți masca asta chiar și acolo unde ai nevoie să te simți  în siguranță .... în familia ta.

Se răstoarnă tot universul… oare cine ești? și ce faci dacă ai conștientizat că nu ești cine credeai că ești?

Și-ți spui: poartă masca în continuare… altfel cine o să te mai placă? Toți în jurul tău cred că ești altcineva! Cum ar suporta să te vadă altfel? Și alegi sacrificiul fiincă este prea greu să încerci să fii tu… Ce nevoie oi fi avut de conștientizarea aia? Erai bine asa, în rând cu toată lumea. Toate frământările astea noi te chinuiesc.

Doar că minciuna asta, odată ce ai avut trezirea, te cam macină! Dar oricum, e mai safe să nu faci nimic! Alegi suferința ta, întotdeauna spre “binele” celorlalți,  căci știi deja că sacrificiul, suferința sunt perfect normale și chiar sunt cea mai sublimă dovadă de iubire...nu-i așa?

Pune masca la loc și fii cuminte! Așa e bine! Așa trebuie! Asta e viața! Așa trăiesc toți. Evadăm din când în când, ne scuzăm că e criza și mergem înainte! 

Nu ți se pare interesant totuși că acum, deși ne ascundem în spatele maștilor chirurgicale, ochii ne dau de gol? Nu știu de ce nu putem să ne controlam privirea… poate că trebuia și sufletul să iasă pe undeva!

Dacă ești atent la ochii oamenilor care trec pe lângă tine o să vezi resemnare, tristețe, oboseală, blazare și foarte rar bucurie, strălucire.

La tine când ai fost atent ultima dată? Tu ce vezi în ochii tăi? Uită-te în oglindă și privește-te în ochi .

Ești pregătit să afli ce ascunde masca ta?